Final de 2025
ANALIZA PĂDURII
În fiecare an, în această perioadă, fac un exercițiu pe care îl parcurg cu plăcere de câțiva ani și pe care îl recomand tuturor.
Este un exercițiu de oprire, de privire înapoi și de așezare a lucrurilor înainte de a merge mai departe.
Anul acesta l-am făcut în două moduri.
Unul a fost personal, legat de mine, de deciziile mele, de lucrurile care au mers bine și de cele care au mers mai puțin bine. Un exercițiu necesar, dar intim, care rămâne pentru mine.
Al doilea a fost diferit.
Am încercat să privesc anul prin prisma pădurii. Așa cum am văzut eu lucrurile, din interiorul muncii mele, din teren, din date, dar și din observații care nu pot fi întotdeauna cuantificate.
Nu am pretenția că acest material este bun sau rău.
Nu este un adevăr absolut și nu este un verdict. Deși v-am obișnuit cu obiectivitatea, de data aceasta las loc ideilor subiective. Nu ca o slăbiciune, ci ca un pas necesar atunci când realitatea este mai complexă decât orice indicator.
Este o fotografie de moment, spusă dintr-un anumit unghi.
Viitorul va decide dacă direcția intuită este corectă sau nu – pentru pădure, pentru noi și pentru felul în care alegem să o gestionăm.
ANUL MEU
Cum a fost anul acesta pentru mine?
Am crescut acolo unde am fost lăsată în pace.
Am rezistat acolo unde am fost forțată.
Am pierdut acolo unde nu am fost înțeleasă.
Ce a mers bine?
Am continuat să fixez carbon.
Am ținut solul legat.
Am oferit adăpost, hrană și umbră.
Am crescut arbori care vor conta peste zeci de ani.
Ce a mers prost?
Am fost simplificată.
Am fost tratată ca un volum, nu ca o structură.
Am pierdut arbori-cheie, nu doar arbori mari.
Am fost grăbită.
De ce?
Pentru că deciziile s-au luat fără să fiu cunoscută suficient.
Pentru că timpul oamenilor este scurt, iar al meu este lung.
Pentru că datele au lipsit sau au fost ignorate.
Ce lecții am „învățat”?
Că pot supraviețui multor greșeli, dar nu tuturor.
Că intervențiile mici, bine alese, contează mai mult decât cele mari.
Că lipsa intervenției poate fi la fel de periculoasă ca excesul.
Ce obicei sau sistem m-a ajutat cel mai mult?
Continuitatea.
Diversitatea.
Structura pe mai multe niveluri.
Oamenii care m-au privit ca pe un organism, nu ca pe o resursă.
TIMPUL MEU
Cum mi-am folosit cel mai bine timpul?
Crescând încet.
Refăcându-mă după intervenții.
Construind relații între sol, apă, arbori și viețuitoare.
Ce mi-a adus cel mai mult echilibru?
Liniștea.
Intervențiile gândite.
Păstrarea arborilor de habitat.
Moartea lăsată să își facă treaba acolo unde trebuie.
Cine a avut cel mai mare impact asupra mea?
Oamenii care m-au măsurat înainte să decidă.
Oamenii care au revenit să vadă ce au făcut.
Oamenii care au acceptat că nu mă pot controla complet.
LUCRURI NETERMİNATE
Ce se aștepta să se întâmple, dar nu s-a întâmplat?
Să fiu înțeleasă mai bine înainte de exploatare.
Să fiu privită pe termen lung.
Să fiu monitorizată, nu doar vizitată.
Este asta încă important?
Da.
Pentru că efectele nu dispar odată cu anul.
RISIPE ȘI COSTURI
Ce a fost cel mai puțin valoros pentru mine?
Deciziile luate „după ochi”.
Tăierile fără obiectiv clar.
Lipsa de urmărire după intervenție.
Cum ar fi putut fi evitate?
Prin cunoaștere.
Prin date.
Prin întrebări puse înainte, nu scuze după.
SCHIMBĂRI
Cum s-au schimbat prioritățile mele?
Am nevoie mai mult ca oricând de structură, nu de viteză.
De adaptare, nu de rețete fixe.
De oameni care să mă asculte, nu doar să mă folosească.
Ce nu mai este aliniat cu nevoile mele?
Managementul fără feedback.
Planurile fără verificare în teren.
Ignorarea detaliului în favoarea mediei.
AMINTIRILE MELE
Cel mai bun moment:
Când un arbore bătrân a fost lăsat în picioare.
Cea mai grea perioadă:
Când structura mea a fost ruptă fără să fie înțeles ce ținea totul laolaltă.
Cea mai bună surpriză:
Când cineva a măsurat și a spus: „nu intervenim încă”.
Cea mai bună zi:
Când munca asupra mea a fost invizibilă, dar corectă.
DORINȚELE MELE PENTRU ANUL URMĂTOR
Ce m-ar face să sufăr?
Să fiu tratată ca un stoc de extras.
Să fiu grăbită.
Să fiu uniformizată.
Ce mi-ar face bine?
Să fiu cunoscută în detaliu.
Să fiu măsurată înainte și după intervenții.
Să fiu lăsată să păstrez ceea ce mă face rezilientă.
Cum arată pentru mine o zi ideală?
Nimic spectaculos.
Creștere lentă.
Stabilitate.
Continuitate.
Ce conversații trebuie să aveți despre mine?
Despre structură, nu doar volum.
Despre scenarii, nu doar norme.
Despre viitor, nu doar prezent.
GÂNDUL MEU FINAL
Dacă vreți ca anul viitor să fie un succes pentru mine,
nu întrebați cât am scos,
ci ce a rămas.
Nu mă grăbiți.
Eu voi fi aici și peste 100 de ani.
Întrebarea este: cum?
